Night out

S-ar spune că sunt ”ducace”. De fapt, nu pot face mereu acelaşi lucru. De aceea aleg să plec, să experimentez... Vineri am redevenit eu.. Am reuşit să ieşim ”în oraş” fără programare. Ne-am întâlnit cu o altă pereche. Pe ea nu am văzut-o de la terminarea liceului. Oamenii se mai schimbă, cel puţin fizic. Se pare că eu am păstrat o altă imagine. Mă gândesc dacă să rămân cu ea... Per ansamblu, e bine.

Râsete, amintiri, un banc genial, explorări în trecut, calamar cu orez picant, fuuum... muult fum într-o clădire veche din centrul şi mai vechi al Bucureştilor. Oamenii sunt drăguţi vineri noaptea. Jaya. Aşa se numeşte localul unde te întâmpină un lucios Harley Davidson. O scară şerpuită şi trei nivele pe gustul fiecăruia. Întrucât nu mâncasem mai nimic, am ales calea de mijloc: restaurantul. În rest, nimic neobişnuit. ”La revedere! Mi-a părut bine! Ne mai vedem.”

Ne-am întors în Centrul Vechi. Mi-am amintit că, în urmă cu două zile, am mai trecut pe acolo. Ziua. M-am intersectat atunci cu o mamă şi băieţelul ei. ”Mami, miroase ca la mare!”, a spus cel mic, convins fiind că are dreptate. Dacă mi s-ar fi adresat mie, l-aş fi aprobat fără ezitare. Izul de urină care pătează pereţii cu poveşti în tencuială, vaporii de străzi proaspăt pavate, pe care se odihnesc însă ziduri plăpânde, care se încăpăţânează să reziste şi la grafitti, şi la uitare, toate aduc cu aromele de vară de pe litoralul românesc la fel de decrepit şi cu pretenţii de modernitate. ”Nu, mami, nu are cum să miroasă. Afară e iarnă”, i-a răspuns femeia absentă.

Sunt trei străzi în Bucureştiul istoric pe care se forfota le animă la orice oră. Aseară, parcă, erau mai mult decât atât. Fantastic, însă, aveai impresia că toţi oamenii aceia se cunosc între ei. De fapt, dacă te uitai bine, aveau toate şansele - media de vârstă era pe undeva pe la 25 de ani.

Paşi fără ţintă pe dalele de piatră, cu grijă -  timpul le-a mai desperecheat. Ne-am lăsat purtaţi de zgomot printre străduţe cu ganguri, în care arhitectura originară este ascunsă în spatele termopanelor, şi ne-am oprit. ”Dancing Queen” se auzea în difuzoare. Localul din Curtea Berarilor, mai mult pe lung decât pe lat, era populat atât cât trebuie. Şi fumul era atât cât trebuia, şi muzica suficient de tare ca să îţi vibreze în toate organele vitale. Am ascultat melodii vechi şi bune, am râs pentru nimicuri, am mai ascultat muzică şi am cântat, am băut - Campari Orange - şi au trecut orele. DJ-ii...atât de anii '70! 

Voi reveni, cu siguranţă!

Iar se aşterene tăcerea

L-am pierdut.Am crezut că-i scapă morţii printre degete. Am visat să-l văd jucându-l pe Cadir, dar nu ne-am mai apucat...S-a scris atât de mult astăzi despre el... cât de măreţ, de bun coleg, de perfect a fost... Am avut toată ziua urechile înfundate şi tot ce făceam avea fundal sonor: ”Sunt vagabondul vieţii mele...”. Atât îţi trebuie să asculţi ca să înţelegi că a iubit viaţa şi, mai presus decât viaţa, a iubit teatrul...

Nu vreau să spun nimic, vreau să închid ochii şi să văd o garoafă la butonieră, o pălărie purtată cu ştaif, un zâmbet nelipsit din colţul gurii, o pereche de ochi aprinşi de bucuria de a trăi, să îmi bubuie urechile de aplauze şi să strige Cineva iar: ”Nu trage, Dom Semaca, sunt eu...!”

MÂNA ÎNTINSĂ CARE NU SPUNE O POVESTE NU PRIMEŞTE NIMIC SE POMANĂ

De ce nu mai pică lumina?

A fost nevoie să treacă 20 de ani ca să îmi revină mirosul de copilărie.Un bec mic, de lanternă se pare, se aprindea în fiecare seară de iarnă deasupra uşii din sufragerie. Bateria de maşină nu am ştiut niciodată unde era ascunsă şi nici nu m-a interesat. Important era că aveam lumină să nu ne lovim cu capul de pereţi. Mama robotea mereu. Căderea curentului electric o prindea ori cu mâna în rufe - nu mai folosea decât duminica maşina de spălat, pentru că ştia că, imediat ce se încălzeşte apa, pică şi lumina- sau prin bucătărie. Eu eram mereu la spatele tatei în pat, rugându-l, mereu cu aceeaşi insistenţă, să îmi povestească un film. Bunica îmi spunea poveşti şi îmi cânta romanţe, pe care nu îmi dau seama cum le-am învăţat, iar tata era maestru la povestit filme. Şi, de fiecare dată, se lăsa rugat. Şi, de fiecare dată, eu îl asiguram că este ultima oară când îl rog să îmi povestească. Filmul era, invariabil, unul cu cowboy. Aveam răbdare şi ascultam cuminte, cu toate că ştiam pe de rost fiecare ”secvenţă”. Făcea parte din jocul nostru ”de-a picatul luminii”. Din soba de gaz, pe care îl procura pe saci de hârtie, se auzea duduitul focului. Şi iernile erau ierni pe atunci, şi Crăciunul era mai Crăciun...
Mi-e dor.
Ar trebui să petrecem, o săptămână din an, fără curent electric între 5 şi 7 seara. Cu siguranţă am fi mai oameni.

Colaj

Am nevoie de o placa mare de poliester, o pereche de foarfece si lipici. In rest...doar de timp si un perete mare, alb, care sa ma ajute sa vizualizez.

Ecou de luni

M-am pricopsit cu o mare dragoste. De munte. Atat de mare incat as putea sa ma dedic lui. Nu l-am mai vazut de ceva timp si ma striga din nou. Ii aud ecoul undeva in piept, ascuns de celelalte ecouri care se-ngramadesc sa rezoneze. Ce nebunie. Viata este un ecoul a tot ceea ce ne inconjoara. Fugim de ecouri, de teama de a nu fi ajunsi. Azi dimineata, de exemplu, daca nu as fi fugit exact trei pasi, cat sa trec de usa vagonului, m-ar fi ajuns din urma ecoul conductorului de la metrou.

Nu stiu CINE a strigat ieri, pe furis, a furie, dar eu, azi, am auzit in mine ecoul lui. Prea puternic decat suportam intr-o zi de luni. Sa-ti fie rusine, CINE, ca m-ai facut sa rasun a furie tocmai azi, cand nu aveam motiv.

Sau aveam?

Urasc lipitorile!

Oameni

Ma suport asa cum sunt. Nu ma supar nici pe mine, nici pe ceilalti. Doar ma enervez, repede. Cel mai tare ma enerveaza oportunistii si nu pot sa spun ca duc lipsa de ei. azi,ploaia a cazut in soapta. Nu am vazut-o nu am auzit-o, nu am simtit-o. A fost cald si aproape soare. Cel putin asa am crezut.

Tare as mai vrea sa dorm mult. Dimineata ma lipisem de pat si nu am mai vrut sa plec de acolo. M-am ridicat si la fel de mecanic am facut totul pana la redactie. Acolo m-am trezit. Nu stiu cum am ajuns.

Am trecut pe langa oameni fara sa ii vad. De mult nu mai vad oamenii. Sunt doar decor care te loveste uneori la urcare sau la coborare. Atunci ii simt si, de cele de mai multe ori i-as injura. Needucabili.

"La urcare faceti cutare..." " La coborare, cutare..." Ei, nimic. Ca oile. Printre ele mai sunt si vaci - netesalate, cu ochi umezi si privire tampa. La fel ca vanzatoarea de covrigi de la metrou.

Ea m-a facut sa protestez. Nu mai cumpar covrigi pt ca nu imi pace fata ei. Mai nou, am senzatia ca ii scuipa sau ca intre doua metrouri se scobeste in nas si dupa aia ni-i vinde noua.

Desi fara nicio legatura, Herta Müller nu mi-i draga. Poate pentru ca nu se vrea romanca. Poate ca, desi "ne-romanca", vorbeste impecabil romaneste...

C-aşa-i românul...

E dimineaţă şi te îndrepţi spre serviciu. Mai adormit sau cu chef de viaţă, atenţia trebuie să-ţi fie îndreptată, cu precădere, într-o singură direcţie – în jos, spre trotuar, scara blocului sau pardoseala de la metrou. Cu primul pas făcut din casă începe slalomul printre mucozităţi. Salivă, scuipat sau flegmă sunt cei trei termeni care definesc petele de pe stradă, pe care trebuie să fii aproape acrobat ca să le poţi ocoli în totalitate.

Oamenii scuipă de la geam, din mers, când stau cu cineva de vorbă, pe bancă, în parc sau la meci fac asta aproape instinctiv. Tinerilor li se pare cel puţin un test al bărbăţiei să poată scuipa insesizabil printre dinţi. Unii transformă prostul obicei într-o competiţie, alţii, într-o artă. Cei trecuţi de prima tinereţe scuipă pentru că aşa s-au obişnuit.

Nici seara situaţia nu este diferită. După o zi de trudă, strânşi în faţa blocului la o bere şi o pungă de seminţe, printre două vorbe şi-o înjurătură, amicii scuipă.
Aşa a făcut, în seara asta, şi ”domnul” cu ceafa lată care stătea sprijinit de o dacie părăsită pe trotuarul intens populat al unui cartier bucureştean din sectorul 6. Pentru că aşa i-a venit, a scuipat. Sfişcuit, rapid,aproape neobservat. Nu în faţa lui, pentru că s-ar fi stricat covorul din coji de seminţe pe care se străduise să-l aştearnă preţ de câteva ore, ci în dreapta sa. Trotuarul era populat, dar cetăţeanul nu se gândea că ar putea nimeri pe cineva, ci doar executa.

Am auzit şuieratul deja familiar pentru cartierele Capitalei şi l-am văzut pe bărbat întrorcându-se, brusc, cu spatele,ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Gestul a dat de bănuit. După numai câţiva paşi, m-am oprit şi, în lumina unei vitrine, am început să-mi analizez hainele. Pantalonii, ”nefericiţii”, ajunseseră în raza de acţiune a ”ţintaşului”. De la genunchi spre glezna stângă, pe o lungime de câţiva centimetri, se întindea surplusul de salivă al individului care, între timp, revenise la poziţia relaxată dinainte de ispravă.
M-am întors la el şi, privindu-l în ochi, i-am spus: ”Am venit să te scuip”. Desigur... că n-am făcut-o.

La final

De maine, de la capat. Si iar, si iar...

azi

astazi, oamenii au fost mai roboti decat oricand. pentru ca vremea de afara asa ne-a vrut. a plouat mocaneste de mai bine de o zi, iar azi mergand pe strada, aveam impresia ca ei aveau hainele groase gata puse in cui numai pentru a fi imbracate.taciturni, obositi la primele ore din dimineata,grabiti si mai infrigurati decat mine.

mi-e dor de Oana (Pellea). nu am crezut ca mai pot citi ceva care sa ma prinda atat de mult. scriitura e perfecta pana la punctele de suspensie. atata viata as dori. mi-e drag de oameni, poate tocmai de-aia ei ma ranesc cel mai tare. unul tocmai a incercat. ar putea sa insiste, pentru ca nu a reusit. mi-aduc aminte cand a murit Amza. de fapt, imi amintesc cum am aflat de moartea lui Omar Sharif de Băileşti ( ce expresie ieftina). o camera luminata de un bec de 40. frig afara, cald, bine si miros de carnati proaspeti in odaie. eram printre prieteni. ai parintilor. un canton in mijlocul campului dobrogean. am tacut. toti. eu, pentru ca m-am speriat: A murit Nea Mărin! ei, din respect. atat. am avut un unchi. ii semana lui Amza. l-a luat si pe el Dumnezeu.

seara...mâţa unde n-ajunge zice că pute.

Iata si reversul

Nu se putea ca marlania sa ramana fara ecou. Desi eu nu as fi asteptat atat. Patapievici s-a hotarat sa ii raspunda lui Badea. Doar ca el o face boiereste, pe cai legale ar spune unii, prea Domn spun eu. Antena 3, cea care gazduieste divagatiile tribunului fara partid, va fi reclamata la CNA pentru ca a permis ca in emisiunea "In gura presei" HR Patapievici sa fie injurat.

Războiul mârlăniei masculine Badea-Patapievici

Mircea Badea continuă războiul cu oamenii de presă. De la Ion Cristoiu pe care l-a acuzat dur de servilism într-un interviu pe care i l-a luat Elenei Udrea şi Cristian Tudor Popescu în faţa căruia, cel puţin formal, a pierdut, vedeta Antenei 3 a trecut la schimbul de săgeţi cu editorialistul Horia Roman Patapievici.

În emisiunea de aseară, "În gura presei", după o "încălzire" de aproximativ un sfert de oră, realizatorul a făcut referire la "hr" Patapievici, despre care spune că "pozează într-un fin intelectual". Citând un pasaj din editorialul de astăzi din "Evenimentul zilei", Mircea Badea neagă în manieră proprie acuzaţiile pe care H.R. P. i le aduce cu privire la afirmaţiile făcute într-un text aluziv publicat în Jurnalul Naţional. Este vorba despre articolul „Udrea satirizată din tastaură”, unde jurnalistul Antenei 3 jonglează cu asocierea de cuvinte „Organ- Udrea – Băsescu”.

"Dacă se mai putea, Mircea Badea a reuşit să ridice mârlănia masculină pe culmi încă mai înalte. A imaginat o scenetă, în care, prin deducţii absurde şi neruşinate, Elena Udrea era pusă să fie „cu ochii pe organ” şi să „stea cu gura numai pe organ”. Al cui organ?, se întreba inocent dl Badea; al lui Traian Băsescu, îşi răspundea tot dânsul, omniscient", este pasajul din editorialul lui Horia Roman Patapievici care a stârnit nemulţumirea nocturnă a "antenistului".

Badea consideră că Patapievici a interpretat greşit ceea ce el numeşte "un exerciţiu de stil inatacabil din niciun punct de vedere". "Beat" şi "prost" sunt numai două dintre apelativele pe care realizatorul TV i le atribuie preşedintelui ICR, iar justificarea afirmaţiilor sale se face printr-un alt exerciţiu, de data aceasta de gramatică elementară, punctat pe ici pe colo de gesturi echivoce. Concluzia lui Badea - „Eşti prost.”


Cristoiu, ironie acidă

Criticat pentru atitudinea laudativă faţă de Elena Udrea, acuzat că a schimbat tabăra, Ion Cristoiu s-a trezit pe post de „ardei umplut” care „pupă în cur”. Badea a rămas la părerea că e mai bine ”să înjuri la comandă” – aşa cum i-a sugerat ”bătrânul jurnalist” că face, s-a mirosit din nou sub braţ şi a continuat să latre.
La Cristoiu, însă, experienţa îşi spune cuvântul şi îi promite mai tânărului ”neprincipiar” că îl va introduce în ”Memoriile” sale.

Nu pot însă uita un fragment pe care jurnlistul la scris în ultimul său editorial din Jurnalul:

"Am auzit că duminică seară, Mircea Badea m-a înjurat pentru interviul luat Elenei Udrea. Mă miră. Când am ieşit din studio, Mircea Badea nu asculta, ca de obicei, la telefon indicaţiile pe cine să înjure şi pe cine nu. Şedea pe canapea şi-şi mirosea subţiorile, convins că, de când trăncăneşte de unul singur la televizor, subţiorile lui nu put ca la toţi oamenii, ci miros a Sfântul Mir. Mai mult ca sigur a fost sunat după ce am plecat eu!"

Cu CTP a pierdut şi lupta şi războiul

Cristian Tudor Popescu nu l-a iertat pe Mircea Badea, pe care l-a desfiinţat precum picătura chinezească. La final, cei doi şi-au promis reciproc să nu se mai bage în seamnă şi s-au ţinut de cuvânt.

Rămâne însă dovada că tot vulpea bătrână ştie ce face.

Despre o carte care mă reprezintă tot mai mult - ”Jurnalul” Oanei Pellea

Oana m-a învăţat:

că nu e rău să iubeşti lucurile prăfuite în defavoarea a ceea ce luceşte

că interviurile brute sunt cele adevărate

că nu e bine să te complaci în întrebări ”moarte” la conferinţele de presă

să învăţ să TaC şi să învăţ să ASCult

AICI, jos, PE pământ, DOI şi CU doi FAC patru BOI.
Amza Pellea

Din toate cate putin

Dupa concediu te simti bine, puternic, cu idei si forte proaspete... Asa e regula. Eu nu mai joc de mult dupa reguli, asa ca ma voi simti ca mai sus atunci cand va fi cazul. Si, pentru ca trebuie sa inceapa si scoala, imi tot urla in timpane intrebarea: Ce ati facut in vacanta? - pe care eu am pus-o copiilor o singura data, la insistentele lor. In rest, imi placea sa ii ascult in pauze cand isi povesteau unul altuia. Erau mult mai naturali.

Zilele astea m-am suparat iar. In afara de banci si de prostie ( a mea), m-au sacait foarte tare tantarii si producatorii de spray-uiri care te apara de ciupituri. Razboiul dintre cei doi inamici- tantari si spary - s-a purtat pe pielea mea si, tinand cont ca m-am cam scarpinat, e clar cine a castigat.

Din tot ce mi-am propus... am facut tot, mai putin odihna. Am semnat condica la White Horse - nu se putea altfel. Deja simt ca daca nu ma duc intr-un an imi merge prost. Dar asta e alta poveste...

Am pescuit. Muuult... Adica m-am saturat de obleti.

Am facut si interviu cu primarul Brailei, asa printre picaturi de vacanta, si am constat ca orasul dunarean a ramas un boem. Nu iubesc Braila, pentru ca am apucat sa iubesc deja Bucurestiul, dar m-am plimba pe Dunare in fiecare zi la ceas de apus.

In rest nimicuri...

A! Cel mai important si intr-adevar de neuitat. Invat pe oricine cum sa evite traficul de dimineata de la Pasajul Baneasa pana spre Otopeni: DORMITI IN PADUREA BANEASA!!! Am facut asta si am castigat. AMINTIRI.

As face un Codex si pentru javre

... ma face sa ma simt mai bine.

Cişmigiu on a Sunday afternoon

Ce dor îmi era de vară! Încep să-mi revin. Soarele mă iubeşte şi mă ocroteşte. De-acum pornesc în căutarea frumuseţii, a noului ciudat şi a vieţii de dincolo de cotidian. Şi oamenii sunt mai altfel când e soare. Dovadă... Cişmigiul într-o după-amiază de duminică.
La cât mai multe de acest fel!

CEL MAI TARE BANCOMAT!!!

Ah, măi, Garcea, tilicar de Însurăţei!

Caschetarul tilicar iar a făcut-o. Cum circulam cu o viteză... mică s-ar putea spune, în condiţiile în care orice şofer normal la cap apasă cu sârg acceleraţia când dă de o porţiune-fie ea şi infimă- de drum fără gropi, mă opreşte Garcea. El, pe direcţia opusă de mers, cică rulam peste limita legală...

Măi animalule cu trese! Doar ce intrasem in localitate! Doar ce scăpasem de cei 15 kilometri demni de un traseu offroad dintre Slobozia şi Iazu şi vii tu să ma opreşti?! La 50 de metri după ce am trecut de panoul care indica intrarea în localitate! Păi, în codiţiile alea de drum aş putea spune că doar ce pornisem, câine de vânătoare ce eşti!

”Amendă!”, zice el cu emfază.
”Hai sa mori tu”, gândeam în timp ce, cu un zâmbet larg gura mă scotea din alte neplăceri şi mai mari: ” De ce?”
”Aţi depăşit viteza regulamentară în localitate. Aţi avut 76km/h”.

Cu mintea în spume am semnat procesul verbal. Mă grăbeam. Ieri am plătit şi amenda. Urmează contestaţia. Şi regretele. Că nu am zis şi n-am făcut şi nici măcar nu l-am luat la mişto.

Dunărea şi feţele ei

În octombrie

Acum trei zile

Intrebare

Ce-i uneşte pe oameni ?

Dani's blog

"…Mihaela m-a luat de mana pe timp de pace. Recunosc. Ea a facut primii 50 de pasi. Sunt un baiat din Resita, mutat cu doua plase si un Razvan la Bucuresti. Fac emisiuni dimineata, am o viata stricta, ma culc, mananc si ma scol la ore fixe. Nu pot lipsi de la munca si stau intr-o garsoniera. N-as fi avut vreodata curajul sa ridic capul in fata celei careia I se spunea “diva”.

L-am ridicat pentru ca mi l-a ridicat ea, cu degetul aratator impingand usor in barbia mea.

Am vazut o femeie frumoasa, cu gesturi identice cu ale mele, cu o fizionomie asemanatoare cu a mea, cu un creier imens si cu un suflet si mai mare. Sufletul era de fapt un burete. Absorbea toata atentia pe care i-o dadeam si ma invata ce sa ii dau.

Eu nu am furat femeia nimanui. Nu am dormit pe pres si nu am trimis flori cu biletel. Nu am haituit, nu am cautat pe net CV-ul Mihaelei ca sa stiu “cum sa o seduc”. Nu a fost un joc. Nu e un joc. Nu tinem scor. N-am interese. Sunt un om corect si in primul rand barbat. O femeie care te iubeste si te priveste asa nu are la o alta adresa o alta relatie bazata pe iubire si strans in brate."

Nu ştiu dacă i-am condamnat vreodată, dar ştiu că am preferat să mă abţin de la a da verdicte. Şi mai ştiu că m-am întrebat mai mult de ce a ales Mihaela să stea la hotel, convinsă fiind că avea alte alternative, mai puţin generatoare de bârfe. Dacă au existat urme de îndoială, de oprobriu, Dani a şters tot cu postarea de mai sus.

Pentru mulţi ar putea să pară o justificare, eu o văd mai mult ca un "lăsaţi-ne în pace, e viaţa noastră". Şi au dreptate. Dacă n-ar fi fost Mihaela cu Dani, ar fi fost Mihaela cu X - şi tot s-ar fi zis... Dacă n-ar fi fost Dani cu Mihaela, ar fi fost Dani cu Y... şi tot s-ar fi vorbit, poate nu la fel de mult.

Se iubesc ACUM şi au ales să trăiască împreună ACUM. Dacă pe ei nu-i interesează ce va fi MÂINE, de ce m-ar interesa pe mine?

România porno

Ţară balcanică, trăsătură de care nu vrea să se despartă cu niciun chip, deşi, trebuie să recunoaştem că a fi balcanic are şi laturi pozitive, România ar mai putea fi numită şi "Ţara porno". Pentru că, adunate, personajele porno care se perindă în emisiunile prime-time ale diferitelor televiziuni şi născute din mintea diabolică a tătucului Diaconescu pot forma, fără probleme, un guvern.

Termenul "porno" a ajuns să fie folosit în asocieri din cele mai nefericite, care frizează absurdul şi provoacă fiori prin grotescul lor: Stewardesa Porno, Piticul porno, Eleva Porno, Profesoara Porno.

Stewardesa porno apare pe un site pentru adulţi, cu pseudonimul Edita Bente, în timpul unei partide de sex cu un bărbat misterios, sau îmbracată doar cu o pereche de tanga. Cu toate că şefii au habar de al doilea job al angajatei lor, poziţia acesteia în companie nu pare deloc ameninţată, mai ales că fata a pozat şi într-un calendar al firmei.

Iulian Barbu este numele oficial al Piticului Porno, cel care se pare că aprinde imaginaţia multor femei (perverse şi bolnave aş adăuga). Ineditul Spurcăciunii-de-Om-Călare-pe-Jumătate-de-Iepure-Şchiop este că, în afară de numele de scenă de "Piticul Porno", a primit şi o poreclă, la fel de absurdă ca şi el: Goliath. Nu are rost să enumăr toate emisiunile în care a apărut. Este vedetă şi atât.

Eleva Porno, Alexandra Adam, copilul căruia, aşa cum spuneau părinţii, "nu îi lipsea nimic", a lăsat olimpiadele şi s-a apucat de cinematografie XXX. Mutată de la un liceu la altul, cu tinichea de coadă, porneta refuză să o apuce pe calea cea dreaptă şi face lansări cu vedete, în mare parte tot porno, cu fast şi publicitate. Pentru că... aşa-i în porno.

Şi, pentru că are atât de mult succes, cu siguranţă a avut o profesoară pe măsură: Profesoara Porno. Baba neostoită din Zalău şi-a a părăsit catedra care nu-i dădea orgasm, nici măcar intelectual şi a înlocuit instrumente ca buretele de şters tabla, catalogul şi indicatorul cu vibratoare, biciuşti şi lenjerii roşii. Camelia Petrovici, căci aşa o cheamă pe babetă, a fost Miss Constanţa prin 1960 şi ceva. În rest... nu mai contează.

Nu m-ar mira ca, în curând, să se anunţe lansarea pe piaţa de profil a Bebeluşului Porno, pentru ca, astfel, să acoperim cam toată gama de perverşi.

Atât

Cum e să fii bolnav de jigodism?

Presupun că foarte bine. Eu nu am de unde să ştiu pentru că sufăr de cealaltă boală, la fel de gravă, dar mult mai păguboasă: Sfânta naivitate. Poli opuşi, deci, atracţie puternică. Şi peste tot a existat o jigodie care să aibă câte ceva de împărţit cu persoana care nu i-a făcut nimic, a stat în banca ei şi, tocmai de-aia, a fost imediat încadrată la categoria periculoşi şi proşti.

De ce? Pentru că sunt liniştiţi, nu pârăsc şefilor, pentru că încearcă să înţeleagă cauza şi abia apoi să o remedieze, se analizează pe ei înşişi şi, abia după aceea, încep să riposteze. Şi, fiindcă că toate aceste procese necesită timp, jigodia crede că adversarul, cu care de cele mai multe ori încearcă să se împrietenească, suferă de prostie cronică şi întinde coarda. Însă, ce nu ştie jigodia este că Sfânta naivitate, ca orice sfânt, dispune de pedepsele cele mai aspre. Treabă verificată.

Bine că, din punctul asta de vedere, sunt liniştită ;)

Apă şi săpun pentru integrarea copiilor romi în Italia

ITALIENILOR LI SE ÎNTORC MAŢELE PE DOS

"Un proiect cu apă şi săpun", anunţă Il Giornale. "Nu este cazul", continuă publicaţia. Aceasta pentru că, în opinia lor, deşi revoluţionar şi extrem de simplu, acest proiect ar putea fi greşit interpretat atât de către beneficiarii lui, cât şi de către cei care monitorizează toate acţiunile care îi privesc pe imigranţii romi.

În ce constă acest program? Este vorba despre instalarea unor duşuri destinate copiilor romi din şcoala Riccardo Massa, din cartierul Gallaratese, o suburbie vestică a oraşului Milano.

Măsura a fost luată cu sprijinul Prefecturii din Milano, iar oficialităţile, care consideră că această şcoală se află într-o zonă cu risc crescut de violenţe, au decis să vină "în sprijinul proiectelor de integrare a romilor în societate". Statul italian alocă, anual, anumite sume pentru finanţarea unor astfel de proiecte, iar şcoala din Gallaratese a primit, în acest an, 6395 de euro.

Educaţie prin igienă

Astfel, potrivit directoarei Giovanna Foglia, de aceste duşuri instalate în sălile de sport vor beneficia aproximativ 200 de copii romi, adică 20% dintre elevii care frecventează unitatea de învăţământ.

"Am doborât toate barierele pe care am încercat să le înlăturăm prin zeci de conferinţe şi sute de întâlniri. Jumătate dintre problemele de integrare sunt reprezentate de igienă. Copiii din tabăra de nomazi vin la şcoală cu hainele murdare şi părul nespălat de săptămâni şi emanând un miros ascuţit de de fum. Starea de disconfort a colegilor cu care împart clasa este de înţeles şi este dificil să explici unui copil că, dacă un coleg de-al său nu se spală, ţine de o abordare culturală diferită", spune Foglia, fără teama de a fi acuzată de rasism.

Deşi proiectul "Apă şi săpun" nu are caracter de obligativitate, sunt mulţi copii care participă la el, spune directoarea. Înainte de a intra în sala de clasă, elevii romi se pot spăla şi schimba cu haine puse la dispoziţie tot de şcoală.

Conducerea unităţii de învăţământ a încheiat un contract cu spălătoria din vecinătate, astfel că hainele elevilor romi sunt spălate şi călcate cu regularitate.

EVENIMENTUL ZILEI

Şi proşti, şi mulţi

Când te simţi deştept şi nu vede nimeni, strigi în gura mare. Sau, dacă nici atunci nu te aude nimeni, începi şi trimiţi mailuri. Proşti sunt. Nu "DAR mulţi", vorba lui Lăpuşneanu, ci, pur şi simplu, "mulţi". Şi tot mulţi sunt cei care simt nevoia să îşi afirme această incapacitate mentală. Pentru că nu o pot ţine pentru ei, se fac de râs de cele de mai multe ori.

Aşa, un domn care se semnează VJ a ţinut cu tot dinadinsul să îşi exprime indignarea prin folosirea superlativului "foarte analfabetă".

Păi, nu ştii, stimabile anonim, că analfabetul este sau nu este, ştie (şi atunci NU este) sau nu ştie (şi atunci ESTE) analfabet? Este prea simplu. Şi când nu mai poţi şi simţi că inteligenţa gets out of your shoes asigură-te că tot ceea ce scrii este fondat, bazat sau cum mai vrei tu să-i spui şi că nu te faci de cacao (am dreptul să scriu cum vreau, chiar şi căcat). Nu vâna izmene pe călător şi nu te da rotund dacă eşti, literalmente, PROST.

Mi-e greaţă de toţi vânătorii de virgule de pe forumuri, de tâmpiţii care se leagă de explicaţia unei fotografii de la o ştire care prezintă o tragedie...

Exemplu: O tânâră a fost lovită pe trecerea de pitoni de o maşină Audi condusă de un şofer beat şi fără permis. Tânăra, studentă, a murit pe loc. Ştirea o dai în secunda 2 de la producerea tragicului accident şi îi pui o fotografie, nu de la faţa locului, că nu suntem în filmele SF, ci de la un accident identic, dar nu cu Audi, ci cu Tico. Ce spune cititorul?

"d-lor de la hotnews (or whatwver news)poza din articol are legatura cu accidentul insine ?citez din referinta la imaginea in sne postata de dva:"La doar cateva minute dupa ce a spulberat un Tico, americanul a fost preluat de colegii sai [Citeste] fara sa raspunda intrebarilor politistilor si refuzand alcooltestul"va ridica si voua semne de intrebare?cui serveste manipularea pe baza de imagine falsa d-lor reprezentantzi ai "neutralitatzii presei"?Sunt curios da ca vetzi publica comentariu meu.nu sunt rus sau simpatizant - dar sunt curios de ce se procedeaza in acest fel anti-press?"

Păi la aşa tâmpenie de om, cu creierul cât puţa de furnică, semnatar al unei gogomănii folosind numele "româncuîntrebări", ce poţi să mai spui? Nici măcar să scuipi într-o parte. Pe cine înveţi tu, măi Boabă, ce e aia neutralitate şi ce legătură au simpatiile sau antipatiile tale faţă de Rusia cu o amărâtă de fotografie?! Măi minte până la genunchiul broştei, se pare că tu nu ştii să citeşti, că de scris m-am lămurit. De-aia te uiţi doar pe poze, dar, ai grijă, că nici pe astea nu le pricepi!

E doar un exemplu. Au fost cazuri cât tot "prea-docţi" (ca să păstrăm registrul), s-au legat de virgulele care marcau construcţii incidente, sau care separau o circumstanţială de determinantul ei.

Te cuprinde greaţa în faţa habarniştilor academicieni şi lingvişti de ocazie. PTIU.

Acelaşi circ, dar mai stilat

Mă uit la Capatos, adică la "Un show păcătos", aproape în fiecare seară. Pentru că altceva nu prind pe net. Deci, din acest punct de vedere, sunt limitată. Emisiunea de la Antena1 din miez de noapte nu este foarte departe de "omoloaga" sa de la OTV, însă, esenţa face diferenţa. Senzaţionalul lui Dan Diaconescu e acum perimat, poate şi din cauza moderatorului care, în atâţia ani de succese sau "succesuri" (?), nu a învăţat să deschidă gura, să zâmbească, să întărâte şi, mai presus de orice, să facă oarece selecţie.

"ESENŢA" FACE DIFERENŢA



SAU...

Yuck

Trebuie s-o spun: Am vrut sa mănânc salată de ton şi, pentru că pescuit oceanic nu am practicat încă (mai mult de de baltă şi mai puţin de Dunăre), am desfăcut conserva de peşte pe care am cumpărta-o din Kaufland (produs exclusiv). M-a izbit un miros... Iar despre retină nici nu mai vorbesc - e şi acum zgâriată. Aş fi în stare să pun pariu că nu este conservă DE TON, ci conservă din INTESTINE DE TON. Făcută în Vietnam, dovadă că prietenii noştri cu pălării precum cuibarul se gândesc la sănătatea noastră - ca să nu rişti să faci botulism şi să mori precum piteşteanul - conserva te avertizează vizual şi olfactiv încă de la deschidere că eşti în pericol. Adică thailandezii, care anual ne livrează conserve-bombă, ne urăsc de moarte?
Primul lucru care mi-a venit în minte, după ce mi-am revenit din scârbă, a fost Tulcea şi fabrica de prelucrare a peştelui oceanic de acolo. Ar fi interesant de aflat ce s-a întâmplat cu ea, deşi este foarte uşor de bănuit.

Să-mi dai scrisorile-napoi

Bine ca a trecut Valentine's Day. Iar am motiv să scriu. De data aceasta despre partajul după logodnă. "Să-mi dai scrisorile-napoi"- oribilă manea! Adică... dacă înţeleg eu bine, Lembit Opik avea mare dreptate să îi ceară Gabrielei (Cheeky Girls) cadourile înapoi. Păi bine, domu' parlamentar de Mare Britanie, ce vrei să faci? Economii în vreme de criză... Reciclare de cadouri. Nu e rău, dar nici frumos.

• Logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria.
• În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite.
• Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii.

Deci, dragii mei, nu darurile reciproce se restituie, nu ursuleţul de pluş, brăţara fosforescentă sau ceasul kitsch-os primite cu anumite ocazii. Să pretinzi returnarea micilor atenţii, în schimbul cărora cândva sperai să primeşti iubire, înţelegere şi tot ce doreai să realizezi prin acea relaţie, e chiar nesimţire.

La divorţ e cu mai multe năbădăi. Un bun exemplu, Anamaria Ferenţ.

”Dacă el zice ca mi-a întreţinut familia, cum de are să-mi dea 21.000 de euro? O dată ce el are să-mi dea atâţia bani, cine a întreţinut pe cine? Sper să-mi dea banii, dar probabil nu are acum. Îl mai las puţin, iar dacă nu mi-i înapoiază, îl dau in judecată!”- partajul cu cântec al unei cântăreţe.

“Mi-au mai ramas la Marcel (fostul soţ) o pereche de ochelari, nişte CD-uri la care ţin şi niste lucruri pe care le-am cumpărat pentru casă. -PÂNĂ UNDE MERGE CU ZGÂRCENIA; SNOBIMUL!!!!-Cel mai rău îmi pare de laptop, pe care am dat 2.000 de euro. Mi l-a aruncat de la etajul 7 atunci când ne-am despărţit, din cauză că aveam nişte poze cu el în calculator, pe care nu vroia să le păstrez”. Aşa sună cântecul de lebădă al căsătoriei de trei luni.

Vreau insula mea

Nu pe mare sau ocean. Pe hârtie, pe pânză sau pe sticlă. Ştiu că o merit.

Mama-15 ani, tatăl-13...

Numai când te uiţi la fotografie simţi că te trec toate sentimentele, în niciun caz bune. Dar unde au fost părinţii acelor copii, ce este cu degenerarea astea tot mai pregnantă în rândul tinerilor?? Să fii tată la 13 ani, sa nu ştii cât costă scutecele, dar să fii sigur că vei fi un părinte iubitor... asta, da!

Ce ne-a mai rămas

Aşteptam un motiv să mă apropii de biblioteca mea. L-am găsit azi, în prag de Sfânt Valentin și cu gândul la Dragobete. Zburătorul nu prea mai vine pe la mine şi bine face. Nu mai are nimic interesant de gasit. Acum, între noi este un armistiţiu: el se duce sa facă bine în altă parte, eu mă ocup de chestii "serioase". Pledez, însă, pentru Dragobete, din cel puţin două motive: 1. din românism (aşa numesc eu sentimentul căruia alţii îi spun "patriotism", "naţionalism", "dragoste de ţară" şi pe care îl resimt acut în momente-cheie); 2. pentru frumuseţea tradiţiei româneşti şi pentru pericolul în care se află. Dacă pierdem tradiţia, încetăm să existăm ca români.