duminică, 15 februarie 2009

Să-mi dai scrisorile-napoi

Bine ca a trecut Valentine's Day. Iar am motiv să scriu. De data aceasta despre partajul după logodnă. "Să-mi dai scrisorile-napoi"- oribilă manea! Adică... dacă înţeleg eu bine, Lembit Opik avea mare dreptate să îi ceară Gabrielei (Cheeky Girls) cadourile înapoi. Păi bine, domu' parlamentar de Mare Britanie, ce vrei să faci? Economii în vreme de criză... Reciclare de cadouri. Nu e rău, dar nici frumos.

  • Logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria.
  • În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite.
  • Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii.

Deci, dragii mei, nu darurile reciproce se restituie, nu ursuleţul de pluş, brăţara fosforescentă sau ceasul kitsch-os primite cu anumite ocazii. Să pretinzi returnarea micilor atenţii, în schimbul cărora cândva sperai să primeşti iubire, înţelegere şi tot ce doreai să realizezi prin acea relaţie, e chiar nesimţire.


La divorţ e cu mai multe năbădăi. Un bun exemplu, Anamaria Ferenţ.

”Dacă el zice ca mi-a întreţinut familia, cum de are să-mi dea 21.000 de euro? O dată ce el are să-mi dea atâţia bani, cine a întreţinut pe cine? Sper să-mi dea banii, dar probabil nu are acum. Îl mai las puţin, iar dacă nu mi-i înapoiază, îl dau in judecată!”- partajul cu cântec al unei cântăreţe.

“Mi-au mai ramas la Marcel (fostul soţ) o pereche de ochelari, nişte CD-uri la care ţin şi niste lucruri pe care le-am cumpărat pentru casă. -PÂNĂ UNDE MERGE CU ZGÂRCENIA; SNOBIMUL!!!!-Cel mai rău îmi pare de laptop, pe care am dat 2.000 de euro. Mi l-a aruncat de la etajul 7 atunci când ne-am despărţit, din cauză că aveam nişte poze cu el în calculator, pe care nu vroia să le păstrez”. Aşa sună cântecul de lebădă al căsătoriei de trei luni.

vineri, 13 februarie 2009

Vreau insula mea


Nu pe mare sau ocean. Pe hârtie, pe pânză sau pe sticlă. Ştiu că o merit.

Mama-15 ani, tatăl-13...

Numai când te uiţi la fotografie simţi că te trec toate sentimentele, în niciun caz bune. Dar unde au fost părinţii acelor copii, ce este cu degenerarea astea tot mai pregnantă în rândul tinerilor?? Să fii tată la 13 ani, sa nu ştii cât costă scutecele, dar să fii sigur că vei fi un părinte iubitor... asta, da!

joi, 12 februarie 2009

Ce ne-a mai rămas



Aşteptam un motiv să mă apropii de biblioteca mea. L-am găsit azi, în prag de Sfânt Valentin și cu gândul la Dragobete. Zburătorul nu prea mai vine pe la mine şi bine face. Nu mai are nimic interesant de gasit. Acum, între noi este un armistiţiu: el se duce sa facă bine în altă parte, eu mă ocup de chestii "serioase". Pledez, însă, pentru Dragobete, din cel puţin două motive: 1. din românism (aşa numesc eu sentimentul căruia alţii îi spun "patriotism", "naţionalism", "dragoste de ţară" şi pe care îl resimt acut în momente-cheie); 2. pentru frumuseţea tradiţiei româneşti şi pentru pericolul în care se află. Dacă pierdem tradiţia, încetăm să existăm ca români.