Caschetarul tilicar iar a făcut-o. Cum circulam cu o viteză... mică s-ar putea spune, în condiţiile în care orice şofer normal la cap apasă cu sârg acceleraţia când dă de o porţiune-fie ea şi infimă- de drum fără gropi, mă opreşte Garcea. El, pe direcţia opusă de mers, cică rulam peste limita legală...
Măi animalule cu trese! Doar ce intrasem in localitate! Doar ce scăpasem de cei 15 kilometri demni de un traseu offroad dintre Slobozia şi Iazu şi vii tu să ma opreşti?! La 50 de metri după ce am trecut de panoul care indica intrarea în localitate! Păi, în codiţiile alea de drum aş putea spune că doar ce pornisem, câine de vânătoare ce eşti!
”Amendă!”, zice el cu emfază.
”Hai sa mori tu”, gândeam în timp ce, cu un zâmbet larg gura mă scotea din alte neplăceri şi mai mari: ” De ce?”
”Aţi depăşit viteza regulamentară în localitate. Aţi avut 76km/h”.
Cu mintea în spume am semnat procesul verbal. Mă grăbeam. Ieri am plătit şi amenda. Urmează contestaţia. Şi regretele. Că nu am zis şi n-am făcut şi nici măcar nu l-am luat la mişto.
Ce dor îmi era de vară! Încep să-mi revin. Soarele mă iubeşte şi mă ocroteşte. De-acum pornesc în căutarea frumuseţii, a noului ciudat şi a vieţii de dincolo de cotidian. Şi oamenii sunt mai altfel când e soare. Dovadă... Cişmigiul într-o după-amiază de duminică.
