vineri, 27 martie 2009

România porno

Ţară balcanică, trăsătură de care nu vrea să se despartă cu niciun chip, deşi, trebuie să recunoaştem că a fi balcanic are şi laturi pozitive, România ar mai putea fi numită şi "Ţara porno". Pentru că, adunate, personajele porno care se perindă în emisiunile prime-time ale diferitelor televiziuni şi născute din mintea diabolică a tătucului Diaconescu pot forma, fără probleme, un guvern.

Termenul "porno" a ajuns să fie folosit în asocieri din cele mai nefericite, care frizează absurdul şi provoacă fiori prin grotescul lor: Stewardesa Porno, Piticul porno, Eleva Porno, Profesoara Porno.

Stewardesa porno apare pe un site pentru adulţi, cu pseudonimul Edita Bente, în timpul unei partide de sex cu un bărbat misterios, sau îmbracată doar cu o pereche de tanga. Cu toate că şefii au habar de al doilea job al angajatei lor, poziţia acesteia în companie nu pare deloc ameninţată, mai ales că fata a pozat şi într-un calendar al firmei.

Iulian Barbu este numele oficial al Piticului Porno, cel care se pare că aprinde imaginaţia multor femei (perverse şi bolnave aş adăuga). Ineditul Spurcăciunii-de-Om-Călare-pe-Jumătate-de-Iepure-Şchiop este că, în afară de numele de scenă de "Piticul Porno", a primit şi o poreclă, la fel de absurdă ca şi el: Goliath. Nu are rost să enumăr toate emisiunile în care a apărut. Este vedetă şi atât.

Eleva Porno, Alexandra Adam, copilul căruia, aşa cum spuneau părinţii, "nu îi lipsea nimic", a lăsat olimpiadele şi s-a apucat de cinematografie XXX. Mutată de la un liceu la altul, cu tinichea de coadă, porneta refuză să o apuce pe calea cea dreaptă şi face lansări cu vedete, în mare parte tot porno, cu fast şi publicitate. Pentru că... aşa-i în porno.

Şi, pentru că are atât de mult succes, cu siguranţă a avut o profesoară pe măsură: Profesoara Porno. Baba neostoită din Zalău şi-a a părăsit catedra care nu-i dădea orgasm, nici măcar intelectual şi a înlocuit instrumente ca buretele de şters tabla, catalogul şi indicatorul cu vibratoare, biciuşti şi lenjerii roşii. Camelia Petrovici, căci aşa o cheamă pe babetă, a fost Miss Constanţa prin 1960 şi ceva. În rest... nu mai contează.

Nu m-ar mira ca, în curând, să se anunţe lansarea pe piaţa de profil a Bebeluşului Porno, pentru ca, astfel, să acoperim cam toată gama de perverşi.

miercuri, 18 martie 2009

Atât

luni, 16 martie 2009

Cum e să fii bolnav de jigodism?

Presupun că foarte bine. Eu nu am de unde să ştiu pentru că sufăr de cealaltă boală, la fel de gravă, dar mult mai păguboasă: Sfânta naivitate. Poli opuşi, deci, atracţie puternică. Şi peste tot a existat o jigodie care să aibă câte ceva de împărţit cu persoana care nu i-a făcut nimic, a stat în banca ei şi, tocmai de-aia, a fost imediat încadrată la categoria periculoşi şi proşti.

De ce? Pentru că sunt liniştiţi, nu pârăsc şefilor, pentru că încearcă să înţeleagă cauza şi abia apoi să o remedieze, se analizează pe ei înşişi şi, abia după aceea, încep să riposteze. Şi, fiindcă că toate aceste procese necesită timp, jigodia crede că adversarul, cu care de cele mai multe ori încearcă să se împrietenească, suferă de prostie cronică şi întinde coarda. Însă, ce nu ştie jigodia este că Sfânta naivitate, ca orice sfânt, dispune de pedepsele cele mai aspre. Treabă verificată.

Bine că, din punctul asta de vedere, sunt liniştită ;)

joi, 12 martie 2009

Apă şi săpun pentru integrarea copiilor romi în Italia

ITALIENILOR LI SE ÎNTORC MAŢELE PE DOS

"Un proiect cu apă şi săpun", anunţă Il Giornale. "Nu este cazul", continuă publicaţia. Aceasta pentru că, în opinia lor, deşi revoluţionar şi extrem de simplu, acest proiect ar putea fi greşit interpretat atât de către beneficiarii lui, cât şi de către cei care monitorizează toate acţiunile care îi privesc pe imigranţii romi.

În ce constă acest program? Este vorba despre instalarea unor duşuri destinate copiilor romi din şcoala Riccardo Massa, din cartierul Gallaratese, o suburbie vestică a oraşului Milano.

Măsura a fost luată cu sprijinul Prefecturii din Milano, iar oficialităţile, care consideră că această şcoală se află într-o zonă cu risc crescut de violenţe, au decis să vină "în sprijinul proiectelor de integrare a romilor în societate". Statul italian alocă, anual, anumite sume pentru finanţarea unor astfel de proiecte, iar şcoala din Gallaratese a primit, în acest an, 6395 de euro.

Educaţie prin igienă

Astfel, potrivit directoarei Giovanna Foglia, de aceste duşuri instalate în sălile de sport vor beneficia aproximativ 200 de copii romi, adică 20% dintre elevii care frecventează unitatea de învăţământ.

"Am doborât toate barierele pe care am încercat să le înlăturăm prin zeci de conferinţe şi sute de întâlniri. Jumătate dintre problemele de integrare sunt reprezentate de igienă. Copiii din tabăra de nomazi vin la şcoală cu hainele murdare şi părul nespălat de săptămâni şi emanând un miros ascuţit de de fum. Starea de disconfort a colegilor cu care împart clasa este de înţeles şi este dificil să explici unui copil că, dacă un coleg de-al său nu se spală, ţine de o abordare culturală diferită", spune Foglia, fără teama de a fi acuzată de rasism.

Deşi proiectul "Apă şi săpun" nu are caracter de obligativitate, sunt mulţi copii care participă la el, spune directoarea. Înainte de a intra în sala de clasă, elevii romi se pot spăla şi schimba cu haine puse la dispoziţie tot de şcoală.

Conducerea unităţii de învăţământ a încheiat un contract cu spălătoria din vecinătate, astfel că hainele elevilor romi sunt spălate şi călcate cu regularitate.

EVENIMENTUL ZILEI



luni, 9 martie 2009

Şi proşti, şi mulţi

Când te simţi deştept şi nu vede nimeni, strigi în gura mare. Sau, dacă nici atunci nu te aude nimeni, începi şi trimiţi mailuri. Proşti sunt. Nu "DAR mulţi", vorba lui Lăpuşneanu, ci, pur şi simplu, "mulţi". Şi tot mulţi sunt cei care simt nevoia să îşi afirme această incapacitate mentală. Pentru că nu o pot ţine pentru ei, se fac de râs de cele de mai multe ori.

Aşa, un domn care se semnează VJ a ţinut cu tot dinadinsul să îşi exprime indignarea prin folosirea superlativului "foarte analfabetă".

Păi, nu ştii, stimabile anonim, că analfabetul este sau nu este, ştie (şi atunci NU este) sau nu ştie (şi atunci ESTE) analfabet? Este prea simplu. Şi când nu mai poţi şi simţi că inteligenţa gets out of your shoes asigură-te că tot ceea ce scrii este fondat, bazat sau cum mai vrei tu să-i spui şi că nu te faci de cacao (am dreptul să scriu cum vreau, chiar şi căcat). Nu vâna izmene pe călător şi nu te da rotund dacă eşti, literalmente, PROST.

Mi-e greaţă de toţi vânătorii de virgule de pe forumuri, de tâmpiţii care se leagă de explicaţia unei fotografii de la o ştire care prezintă o tragedie...

Exemplu: O tânâră a fost lovită pe trecerea de pitoni de o maşină Audi condusă de un şofer beat şi fără permis. Tânăra, studentă, a murit pe loc. Ştirea o dai în secunda 2 de la producerea tragicului accident şi îi pui o fotografie, nu de la faţa locului, că nu suntem în filmele SF, ci de la un accident identic, dar nu cu Audi, ci cu Tico. Ce spune cititorul?

"d-lor de la hotnews (or whatwver news)poza din articol are legatura cu accidentul insine ?citez din referinta la imaginea in sne postata de dva:"La doar cateva minute dupa ce a spulberat un Tico, americanul a fost preluat de colegii sai [Citeste] fara sa raspunda intrebarilor politistilor si refuzand alcooltestul"va ridica si voua semne de intrebare?cui serveste manipularea pe baza de imagine falsa d-lor reprezentantzi ai "neutralitatzii presei"?Sunt curios da ca vetzi publica comentariu meu.nu sunt rus sau simpatizant - dar sunt curios de ce se procedeaza in acest fel anti-press?"

Păi la aşa tâmpenie de om, cu creierul cât puţa de furnică, semnatar al unei gogomănii folosind numele "româncuîntrebări", ce poţi să mai spui? Nici măcar să scuipi într-o parte. Pe cine înveţi tu, măi Boabă, ce e aia neutralitate şi ce legătură au simpatiile sau antipatiile tale faţă de Rusia cu o amărâtă de fotografie?! Măi minte până la genunchiul broştei, se pare că tu nu ştii să citeşti, că de scris m-am lămurit. De-aia te uiţi doar pe poze, dar, ai grijă, că nici pe astea nu le pricepi!

E doar un exemplu. Au fost cazuri cât tot "prea-docţi" (ca să păstrăm registrul), s-au legat de virgulele care marcau construcţii incidente, sau care separau o circumstanţială de determinantul ei.

Te cuprinde greaţa în faţa habarniştilor academicieni şi lingvişti de ocazie. PTIU.

miercuri, 4 martie 2009

Acelaşi circ, dar mai stilat

Mă uit la Capatos, adică la "Un show păcătos", aproape în fiecare seară. Pentru că altceva nu prind pe net. Deci, din acest punct de vedere, sunt limitată. Emisiunea de la Antena1 din miez de noapte nu este foarte departe de "omoloaga" sa de la OTV, însă, esenţa face diferenţa. Senzaţionalul lui Dan Diaconescu e acum perimat, poate şi din cauza moderatorului care, în atâţia ani de succese sau "succesuri" (?), nu a învăţat să deschidă gura, să zâmbească, să întărâte şi, mai presus de orice, să facă oarece selecţie.

"ESENŢA" FACE DIFERENŢA



SAU...

Yuck

Trebuie s-o spun: Am vrut sa mănânc salată de ton şi, pentru că pescuit oceanic nu am practicat încă (mai mult de de baltă şi mai puţin de Dunăre), am desfăcut conserva de peşte pe care am cumpărta-o din Kaufland (produs exclusiv). M-a izbit un miros... Iar despre retină nici nu mai vorbesc - e şi acum zgâriată. Aş fi în stare să pun pariu că nu este conservă DE TON, ci conservă din INTESTINE DE TON. Făcută în Vietnam, dovadă că prietenii noştri cu pălării precum cuibarul se gândesc la sănătatea noastră - ca să nu rişti să faci botulism şi să mori precum piteşteanul - conserva te avertizează vizual şi olfactiv încă de la deschidere că eşti în pericol. Adică thailandezii, care anual ne livrează conserve-bombă, ne urăsc de moarte?
Primul lucru care mi-a venit în minte, după ce mi-am revenit din scârbă, a fost Tulcea şi fabrica de prelucrare a peştelui oceanic de acolo. Ar fi interesant de aflat ce s-a întâmplat cu ea, deşi este foarte uşor de bănuit.