L-am pierdut.Am crezut că-i scapă morţii printre degete. Am visat să-l văd jucându-l pe Cadir, dar nu ne-am mai apucat...S-a scris atât de mult astăzi despre el... cât de măreţ, de bun coleg, de perfect a fost... Am avut toată ziua urechile înfundate şi tot ce făceam avea fundal sonor: ”Sunt vagabondul vieţii mele...”. Atât îţi trebuie să asculţi ca să înţelegi că a iubit viaţa şi, mai presus decât viaţa, a iubit teatrul...
Nu vreau să spun nimic, vreau să închid ochii şi să văd o garoafă la butonieră, o pălărie purtată cu ştaif, un zâmbet nelipsit din colţul gurii, o pereche de ochi aprinşi de bucuria de a trăi, să îmi bubuie urechile de aplauze şi să strige Cineva iar: ”Nu trage, Dom Semaca, sunt eu...!”
MÂNA ÎNTINSĂ CARE NU SPUNE O POVESTE NU PRIMEŞTE NIMIC SE POMANĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Tu esti...