miercuri, 24 februarie 2010

Ştii bancul ăla? Sau cum să arăţi că eşti bărbat...

Un BĂRBAT a gândit cu siguranţă imaginile campaniei franceze împotriva fumatului. O tânără îngenuncheată, direct conectată la ţigara lipită de şliţul domnlui care îi ţine capul cu fermitate, ar însemna: ţigara şi sexul oral sunt imaginile fidele ale supunerii. Sex oral=abuz, fumat=supunere cu forţa, deci iar abuz...Sau cam aşa ceva, pentru că impactul a fost atât de puternic încât nu a mai contat care ce sugerează. Întrebarea e: oare tot efortul nu ar putea funcţiona ca publicitatea negativă sau ca psihologia inversă? Oare tinerii francezi nu şi-or dori să încerce o alternare de sex oral şi tutun?

Un ALTUL care, cel puţin din punctul de vedere al vârstei, nu era bărbat, a încercat să devină, numai că într-un loc total nepotrivit: scările de la metrou. Să reciţi bancuri porcoase,uitându-te în ochii unor tinere pe are nu le cunoşti, numai ca să te asiguri că acestea nu pierd niciun cuvânt din ce spui, e nu numai o dovadă de mârlănie, ci şi una de frustrare a masculului neîmplinit şi respins. Dacă ”vântul” dintre două trenuri îţi inspiră ”glumiţe” din astea, la care oricum răzi numai tu, pt că ceilalţi te înjură în gând, cu siguranţă nu numai că nu eşti încă bărbat, nici cuceritor, ci fără îndoială că mai ai mult până să devii. Dacă asta s-ar întâmpla vreodată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Tu esti...